Locuitorii unui cartier nou din Arad trăiesc de luni bune cu teama că șacalii, instalați pe un teren viran din vecinătate, le pot intra în curți și ataca animalele ori copiii care se joacă pe stradă. Fenomenul nu este izolat, ci se înscrie într-o extindere accelerată a populației de șacali la nivel național, favorizată de schimbările de habitat și de lipsa prădătorilor naturali.
Într-un cartier de vile din Aradul Nou, ridicat pe un teren care până recent avea un caracter semi-urban, oamenii spun că nopțile au devenit greu de suportat. Pe un teren viran cu vegetație abundentă, în imediata apropiere a caselor, s-ar fi stabilit o haită de șacali, ale căror urlete se aud constant după lăsarea întunericului. Locuitorii au relatat că nu mai au curajul să își lase copiii singuri pe stradă și că își supraveghează atent chiar și animalele de companie, după ce, într-o dimineață, o femeie a văzut trei șacali la plimbare printre case.
„Noaptea se aud sunete sinistre și nu e deloc plăcut”, povestește Călin Șiclovan, proprietar al unei locuințe din zona rezidențială, care avertizează că aceste carnivore pot sări cu ușurință un gard de doi metri și pot ataca în gospodărie. Un tată a trei fetițe spune că nu mai îndrăznește să le lase să se joace afară cu alți copii, iar sentimentul de nesiguranță este împărtășit de mai mulți vecini, care au început să își transmită avertismente și filmări pe rețelele sociale.
Sesizările locuitorilor au ajuns la Primăria Arad, care promite o monitorizare „mai atentă” a zonei, în colaborare cu instituțiile competente în gestionarea faunei sălbatice. Purtătorul de cuvânt al municipalității, Ralu Cotrău, afirmă că, dacă prezența șacalilor va fi confirmată oficial, vor fi aplicate măsurile legale de îndepărtare a animalelor, inclusiv prin defrișarea vegetației spontane care le oferă adăpost.
Problema este însă complicată de cadrul legislativ, pentru că, fiind vorba de animale sălbatice, nu pot fi vânate în interiorul orașului, chiar dacă au fost semnalate inclusiv în parcuri și în zona centrală a Aradului. Vânătorul Gabriel Buzna atrage atenția că, deși datele oficiale indică circa 5.000 de șacali în județ, numărul real ar fi mult mai mare, iar lipsa prădătorului natural – lupul – favorizează o explozie demografică greu de controlat.
În alte județe, specialiștii silvici au vorbit deja despre o „creștere alarmantă” a populației de șacali, cu până la 50% în cinci ani, pe fondul modificărilor de gestionare a pădurilor și a fondurilor cinegetice. În sudul țării și în zone precum Dobrogea, Olt sau Timiș, fermierii relatează atacuri repetate asupra turmelor și descriu șacalii ca pe prădători insistenți, care lovesc „în fiecare seară”, profitând de faptul că se înmulțesc repede și se adaptează ușor la condițiile locale.
De la Delta Dunării la cartierele de la marginea orașelor
Șacalul auriu este considerat o specie relativ nouă în fauna României, sosită inițial în Delta Dunării și zonele umede de la Dunăre, unde a găsit o nișă ecologică favorabilă. În ultimele două decenii, numărul exemplarelor a crescut de la aproximativ 1.300 la peste 40.000 la nivel național, potrivit studiilor realizate de Universitatea Transilvania din Brașov, în timp ce aria de răspândire s-a extins dincolo de Dobrogea, spre sud, vest și centru.
Schimbările climatice, cu ierni mai blânde și temperaturi medii în creștere, favorizează supraviețuirea și reproducerea șacalilor, explică specialiștii în silvicultură. În paralel, modificările de habitat – defrișări, terenuri virane pline de vegetație lângă zone construite, gropi de gunoi neîngrădite – creează coridoare perfecte pentru ca aceste animale să își extindă teritoriul până în imediata vecinătate a localităților.
În multe comunități rurale și periurbane au devenit tot mai frecvente relatările despre haite care atacă oi, capre sau păsări de curte, lăsând în urmă gospodării decimate. Oamenii se plâng că „nu-și mai găsesc liniștea” din cauza urletelor de noapte, iar unii au ajuns să își organizeze ture de pază pentru a-și proteja animalele.
Conflictul om–faună sălbatică și lipsa unei strategii clare
Cazul din Arad ilustrează tensiunea tot mai vizibilă dintre extinderea habitatului șacalilor și urbanizarea accelerată. Cartiere noi apar pe terenuri care, până nu demult, reprezentau coridor de trecere sau chiar teritoriu de vânătoare pentru fauna sălbatică, iar vegetația lăsată necontrolată între blocuri, vile și depozite devine refugiu pentru aceste animale.
În lipsa unui program național coerent de management al speciei, autoritățile locale se trezesc în fața unei dileme: pe de o parte, legea protejează fauna sălbatică și limitează intervențiile în intravilan; pe de altă parte, comunitățile cer acțiuni ferme, de la capturarea și relocarea exemplarelor până la vânătoare de control. Vânătorii cer de mai mult timp regândirea cotelor și introducerea unor programe de combatere în zonele în care șacalul pune în pericol nu doar gospodăriile, ci și speciile de păsări care cuibăresc pe sol, unele protejate.
Experții subliniază că simpla defrișare a vegetației dintr-un perimetru nu este suficientă, pentru că animalele vor căuta un alt adăpost în apropiere, atâta vreme cât au surse de hrană la îndemână. Sunt necesare, spun ei, combinații de măsuri: curățarea terenurilor virane, gestionarea strictă a deșeurilor și a resturilor alimentare, protejarea corespunzătoare a fermelor și gospodăriilor, dar și intervenții țintite asupra efectivelor de șacali acolo unde acestea au explodat.
Pentru locuitorii cartierului din Arad, frica este alimentată în primul rând de necunoscut: puțini știu cum se comportă șacalul în preajma omului, cât de des atacă oameni și cât de mari sunt riscurile pentru copii. Specialiștii în faună susțin că, de regulă, șacalul preferă să evite contactul direct cu oamenii și atacă mai ales animale mici sau vânat, însă foamea, lipsa prădătorilor naturali și obișnuința cu prezența umană îi pot face mai îndrăzneți.
Pe de altă parte, nu trebuie ignorat faptul că, în multe sate și periferii urbane, au fost semnalate atacuri asupra câinilor, pisicilor și păsărilor de curte, iar animalele sunt potențiali vectori pentru boli transmisibile prin mușcătură. De aici și presiunea socială pentru intervenții rapide, presiune resimțită tot mai des de primării și de gestionarii fondurilor cinegetice.
În Arad, autoritățile promit monitorizare și posibile măsuri de îndepărtare, dar până la conturarea unei strategii mai clare rămâne întrebarea cât de pregătite sunt orașele României să gestioneze conviețuirea cu o specie sălbatică în plină expansiune. Pentru oamenii din cartierul vizat, răspunsul, deocamdată, este simplu: își închid porțile mai devreme, își țin copiii mai aproape și speră ca urletele din noapte să nu se transforme în incidente reale.
