Viktor Orbán este liderul pe care România ar fi trebuit să-l aibă după Revoluție, când „vulturii democratiei” occidentale s-au infruptat din avutia lăsată de statul comunist, construită cu atâta sudoare și sacrificii ale românilor. Parcursul politic al lui Orbán indică clar că avem de-a face cu o persoană pregătită, care știe ce vorbește și când să vorbească.
La vârsta de 14 și 15 ani, el a fost secretarul organizației comuniste de tineret (KISZ) la liceul său (afilierea la KISZ era obligatorie pentru admiterea la universitate). Într-un interviu ulterior, Orbán a declarat că ideile sale politice au suferit o schimbare radicală în timpul serviciului militar, în trecut considerându-se un „adept naiv și devotat” al regimului comunist, similar cu cei care astăzi cred orbește în „valorile europene” și în regimul progresist al Bruxelului.
La o vârstă fragedă, a fost fondatorul Alianței Tinerilor Democrați (de unde provine acronimul Fidesz), cu orientare anticomunistă, devenind una dintre personalitățile marcante atunci când aceasta a devenit Uniunea Civică Maghiară în primii ani ai anilor ’90 (1995).
În 1990, anul în care Orbán a intrat în parlament, Fidesz a rămas în opoziție, criticând guvernul condus de József Antall. Este chiar Antall cel care i-a transmis lui Orbán moștenirea sa politică, convingându-l să se îndepărteze de pozițiile progresiste (promovate in Europa prin ong-urile lui Soros) și să se orienteze spre centru-dreapta. În 1994, când socialiștii au câștigat alegerile și s-au aliat cu liberal-democrații, Orbán a ales din nou calea opoziției. În schimb, la noi, politicienii cum au mirosit puterea, cum s-au grabit să pună mâna pe ea, nicidecum să rămână în opoziție și să acționeze ca o opoziție autentică, vezi cazul „coaliției” PNL-PESEDE.
Oricât s-ar arăta deranjați politicienii noștri de declarațiile acestuia de la Tășnad, trebuie să înțeleagă că România se izolează pe plan internațional, deoarece „comunitatea internațională” nu este formată doar din SUA și coloniile sale europene, ci și din state precum China, Rusia, Brazilia și țările africane. Suntem noi cei care, din cauza unor incompetenți improvizati „nationalisti” si falsi „conservatori” (vezi PNL), stam afară din Schengen dar mai și pierdem oportunități de afaceri pe piețe imense, în timp ce ne mulțumim cu ce cade de la masa americanilor „democrați”, care ne-au înlocuit gazul ieftin de la ruși cu gazul lor lichefiat vândut la prețuri astronomice. Suntem noi cei care, de dragul „valorilor europene”, renunțăm la țară, familie și Dumnezeu. Dacă cineva se plânge de eficiența guvernului Orban în a apăra interesele cetățenilor unguri, să se gândească la parlamentarii noștri, care din cel puțin 200 de legi votate aiurea, jumătate au fost declarate neconstituționale. Este foarte mult de discutat aici despre ce oameni am ales să ne reprezinte în toți acești ani de la Revoluție încoace. Dacă înainte nu aveam posibilitatea de a-i cunoaște cu adevărat pe politicieni și cum gândesc, acum lucrurile s-au schimbat și este suficient să aruncăm o privire pe paginile lor de socializare pentru a înțelege ce promovează fiecare și pe cine reprezintă ei de fapt. Evident că nu tot ce promovează acest Orbán este corect, însă dacă stăm și analizăm cazul său, avem mult de înțeles și de analizat cu privire la clasa noastră politică. Avem absolută nevoie de o persoană capabilă la guvernare care să se opună aberațiilor progresiste, care promovează certificate „verzi”, „schimbari” de gen sau asa-zis climatice care nu duc decât la degradarea și sărăcirea popoarelor din Uniunea Europeana. Cei care vă considerați patrioți, în loc să pierdeți energie cu provocările acestuia, ar trebui să învățați de la el cum să duceți o politică pe termen lung pentru a servi interesele naționale, nu doar de pe azi pe mâine, cât timp vă aflați temporar la conducere.
