ICCJ deschide calea către despagubiri pentru românii abuzați de autorități în perioada decembrie 2021 – ianuarie 2022

0

(sursa foto iccj.ro)

Într-o premieră în domeniul abuzurilor pandemice, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a emis o hotărâre care permite cetățenilor români să dea în judecată statul pentru a solicita despagubiri în urma restricțiilor impuse în perioada decembrie 2021 – ianuarie 2022. Această decizie vine la opt luni după ce ICCJ a constatat nelegalitatea certificatului verde (cunoscut și ca „pașaport de vaccinare”), deschizând astfel posibilitatea pentru persoanele afectate să urmeze calea legală.

Hotărârea a fost pronunțată în urma respingerii recursului statului român împotriva sentinței prin care un judecător de la Curtea de Apel București a anulat Hotărârea de Guvern nr. 1242/2021 privind prelungirea stării de alertă. Acțiunea a fost inițiată de activistul civic Aurelian Popa, reprezentat de avocata Elena Corina Ciuchi, iar in acest dosar a fost intervenient accesoriu in sprijinul activistului studentul la Drept Adrian-Cristian Secu.

Decizia judecătorilor ICCJ vine ca rezultat al constatării că starea de alertă a fost prelungită în perioada decembrie 2021 – ianuarie 2022 de către o structură-fantomă. Legea nr. 55/2020 prevede că orice hotărâre de Guvern legată de prelungirea stării de alertă trebuie emisă în baza unei hotărâri a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU). Cu toate acestea, hotărârea CNSU nu a fost emisă niciodată prin intermediul unei hotărâri de Guvern, deși legislația prevede explicit acest lucru. Prin urmare, Hotărârea de Guvern nr. 1242/2021 a fost emisă pe baza unei structuri-fantomă, concluzionându-se astfel că aceasta este nelegală.

Această hotărâre deschide calea pentru alte posibile acțiuni legale și solicitări de despagubiri din partea persoanelor afectate de restricțiile impuse în perioada menționată. Este important de menționat că această decizie vine după o serie de hotărâri anterioare ale ICCJ și Curții de Apel București care au constatat nelegalitatea certificatului verde și a altor măsuri restrictive impuse de autorități în contextul pandemiei.

PNL SALAJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.